vineri, 30 decembrie 2016

Fiecare zi imi ofera un nou inceput!



Bine v-am regasit, suflete dragi!
2017 bate la usa si e momentul pentru mine sa privesc in urma, la anul ce-a trecut. Nu detaliez,  sunt lucruri mult prea personale ca sa le imprastii prin lume :). Pot spune atat- daca trag linia nu da cu plus, si ma refer strict la evenimentele si imprejurarile care nu au tinut de mine. Ca sa fiu cinstita nu da nici cu minus (prea mult ;) ) - am facut cat am putut, in situatiile date.
In 2017 sunt deschisa sa devin .Sunt deschisa sa ma gandesc mai mult la mine, si nu neaparat in sensul de a ma rasfata sau ceva de genul asta, ci in sensul de a-mi oferi suficient timp cu mine insumi ca sa-mi dau seama unde sunt si incotro vreau sa o iau.
In 2017  ma uit in liniste inlauntrul meu,  aprind lumina din ochi, sterg praful si paianjenii de la colturi.Deschid larg ferestrele catre Cer si catre ceilalti, las inauntru Soarele si aerul curat. Gasesc Bucuria si Recunostinta, si  le pun frumos pe masa.Regasesc scopul si intelesul vietii mele, astfel incat fac in fiecare zi o diferenta pozitiva pentru viata cuiva.Ma impac cu mine insumi si  ma iubesc cu rele si cu bune.
Ma ingrijesc de corpul si de sanatatea mea - mananc echilibrat si sanatos, fac miscare, beau suficienta apa, imi fac examene medicale de rutina
Ma ingrijesc de sufletul meu - ma impac si ma iert cu toti, ma incarc zilnic cu har in momentele de rugaciune si meditatie, acasa si la Biserica.
Ma ingrjesc de mintea mea - citesc si invat lucruri noi, lucruri bune, care ma ajuta sa cresc.
Ma ingrijesc de relatiile mele - invat sa iert, sa iubesc, sa ii accept pe ceilalti,  sa le fac bine.Evaluez fiecare relatie pe care o am si le parasesc pe cele toxice.Ma inconjur de oameni frumosi si pozitivi.
Muncesc cu  bucurie, cu harnicie si cu seriozitate!orice lucru inceput il duc la capat, fara amanare.
2017 este un an bun, fiindca eu sunt un om mai bun si fac tot ce pot mai bine in imprejurarile date.

miercuri, 28 decembrie 2016

Fiecare experienta pe care o traiesc e perfecta pentru cresterea mea!



Este incredibil cum, intr- o singura zi, se alege praful de hotararile marete si delasarea isi spune
cuvantul.Evident, scuze ar fi o mie, dar acum ma uit in oglinda( blogului) si imi vine sa- mi dau palme fiindca eu, doar eu sunt de vina pentru asta.
Pe scurt - mi- am propus sa nu mai mananc nimic dupa ora 20, ca stomacul sa aiba timp sa se odihneasca ( nu tin cura de slabire, vreau doar  sa traiesc mai sanatos).Ei, cine manca tobitza de porc la ora 21?Aud? eu, cine altcineva.O felie mare de tobitza usturoiata bine, cu 2 felii mari de paine alba, proaspata au alunecat pe gingasul meu gat.In loc sa beau apa, asa cum mi- am propus.Of.
Si nu e doar atat.Am spus ca voi culca copiii in fiecare seara la ora 21.Asi! la ora cu pricina copiii mei se certau care sa intre primul la baie, paturile nu erau facute, dezastru la maxim.
Apoi mai vreau sa scriu zilnic o postare pe blog, si sa ma culc cel tarziu la 23.Mda.Macar o bifez pe prima cu pretul celei de-a doua. Asa-mi trebuie daca stau sa butonez de aiurea pe facebook.
E clar ca daca nu imi scriu obiectivele si nu misc niste pasi concreti in directia dorita se va alege praful de tot ce visez.Dar e greeeeu!!!sunt ingrozitor, dar ingrozitor de lenesa!mi- e asa de greu sa ies din zona mea de confort!
Daaaaar....

Sunt in proces de a face schimbari pozitive in toate ariile vietii mele!!

Am visuri mari si sunt deschisa pentru a primi si  mai mult decat am visat!!!

Aleg sa fac din restul vietii mele cea mai buna parte a vietii mele!!

Cand ma trezesc dimineata planuiesc sa am o zi buna si anticiparea mea atrage catre mine lucruri pozitive!

Ziua mea incepe si se sfarseste cu recunostinta si cu bucurie!!!🙏🏻🙏🏻🙏🏻

Noapte buna tuturor, suflete dragi!!si odihna placuta! maine urmeaza o noua, binecuvantata zi!


marți, 27 decembrie 2016

Cuvantul anului 2017



De cateva zile tot pritocesc prin minte o seama de cuvinte, in cautarea celui fermecat, care sa-mi fie calauzitor in anul care vine. Si, din nou, cuvantul anului m-a ales, pur si simplu.Am nevoie de ACTIUNE. E bine sa visezi, sa planuiesti, sa-ti construiesti obiective mai mult sau mai putin SMART, dar fara SA ACTIONEZI...nimic nu esti :)).

Actiunea este cheia fundamentala spre orice succes. Pablo Picasso

Distanta dintre vise si realitate se numeste ACTIUNE.

Treburile mici, dar indeplinite, sunt mai bune decat planurile mari, dar nepuse in practica.

Calatoria de 1000 de mile incepe cu un singur pas.- Lao Tzu

Fiecare actiune din viata noastra atinge o coarda in sufletul cuiva, coarda ce va vibra in vesnicie.- E. H. Chapin

Imi doresc sa fac multe lucruri...dar daca nu actionez, toate vor ramane la stadiul de vis.Fapte, nu vorbe!


ACTIONEZ!acesta este cuvantul meu calauzitor pentru 2017.
Dupa ce mi-am ales acest cuvant as vrea sa imi notez cateva obiective si sa pornesc in atingerea lor. Este usor sa fii comod, si sa nu-ti asumi riscuri sau sa nu faci ce-ti doresti din cauza unei liste lungi de ,,dar, daca...". Scuzemia e boala grea! :)) Va fi o zi cand as putea sa regret ca am fost asa de comoda...si nu vreau sa ma uit in urma cu regret, sa ma gandesc ca as fi putut face...dar n-am facut.

luni, 26 decembrie 2016

Bine v-am gasit, suflete dragi!


Iubesc Craciunul. Imi plac luminitele care se aprind peste tot, licarind pline de veselie si optimism. Imi plac bradul, colindele, cadourile si mai ales vacanta :). Vacanta de Craciun e un lucru minunat- gata cu temele, cu drumurile spre scoala si inapoi, gata cu sincronizarea programului pentru toti membrii familiei. E acea placuta perioada in care inchid usa si telefonul, si, departe de lumea dezlantuita pot in sfarsit sa-mi adun gandurile, sa analizez anul ce-a trecut si sa ma pregatesc pentru cel viitor.
Anul acesta imi propusesem sa fiu ceva mai sociabila si sa duc copiii la colinda, imbracati in costum popular , dar o gripa de sezon m-a trimis direct in pat, cu laptopul in brate (evident).Si m-am gandit ca e momentul sa-mi fac un blog, fiindca in casa asta e imposibil sa tii un jurnal fara sa-l citeasca vreunul din copii :)).Asa, o dau anonima- si sper sa am un pic de intimitate :)).
 Craciun fericit tuturor!